Omul care mânca lumea

afis omul care manca lumea

OMUL CARE MÂNCA LUMEA

după piesa cu acelaşi nume de Nis-Momme Stockmann, tradusă de Ciprian Marinescu.

Distribuţia: Cosmin Teodor Pană, Paul Chiribuţă, Octavian Strunilă, Alexandra Sălceanu, Lucian Ionescu.

Regia: Vlad Trifaş
Scenografia: Toma Costin

Sinopsis:
O familie defectă într-o societate coruptă. Familia e văzută în piesă prin prisma relației tată-fiu. Un tată foarte bolnav, ce și-a neglijat familia, deși nu
i-a făcut nici un rău, și un fiu care vrea să-l îngrijească, dar de fapt îl ignoră și îl rănește în goana lui după bani și recunoaștere. Piesa este foarte tristă, dar spectatorii râd mult, pentru că din realismul piesei răzbătea și cotidianul absurd.

Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul

  1. La intrare se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree), temperatura max. 37,3.
  2. Se va realiza termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie;
  3. Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
  4. Accesul în spaţiu se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m;
  5. Persoanele îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
  6. Intrarea/ieşirea sunt separate, unice, pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
  7. Accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte de eveniment pentru a evita aglomeraţia.
  8. Bilete NU vor avea locuri nominale.
  9. Bilete se pot achiziționa doar online sau de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37
  10. Intrarea în sală se face în ordinea venirii începând cu primul loc marcat din primul rând disponibil. (Rândul C)
  11. În ziua spectacolului biletele se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37sau online cu maxim 30 de minute înainte de spectacol.
  12. Biletele vor fi scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
  13. Participanţii au obligaţia purtarea măştii de protecţie;
  14. Prin excepţie, menţinerea distanţei fizice de 2 m între persoane nu se aplică pentru membrii aceleiaşi familii sau pentru grupuri de până la 3 persoane;
  15. În cazul utilizării toaletelor se va respecta distanţa obligatorie de minimum 1,5 m;
  16. După şi/sau înaintea fiecărui eveniment se realizează dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc.;
  17. Se interzice consumul de mâncare şi băutură în locaţie.