Monica Ionescu – CRONICĂ DE SPECTACOL – Despărțiți din dragoste

Teatrul Roșu  din București  ne-a pus față în față cu frumoasele și comicele noastre  angoase  moderne prin onesta  interpretare a actorilor Conrad Mericoffer, Ana Odagiu și Marius Gâlea, în piesa Despărțiți din dragoste. Teama de a nu fi iubit, lipsa motivelor de a rămâne în viață, frica de a fi un eșec în ochii cunoscuților, toate marile noastre pasiuni sunt reduse la adevărata lor valoare în fața problemelor serioase ca sinuciderea sau căsătoria de conveniență.

Prin personajul Sandu Alexandru, Marius Gâlea joacă iscusit rolul sinucigașului amator, care, printr-o bizară întorsătură, ajunge să aibă șansa unei căsătorii aranjate chiar cu soția fostului coleg care il salvează de la un înec iminent. Suferința lui este credibilă, iar replici ca mă părăsește pofta de a trăi, la ce bun să mai văd ? sau cum poate cineva să nu mai creadă în nimic? ne fac să ne gândim la sensul  amar al vieții moderne. Piesa nu devine dramatică, ci comică, pierzând astfel puțin din necesara reflecție asupra replicilor serioase. Efectul aripii de fluture, un simplu incident declanșat de un pekinez care a urinat pe pantoful lui Sandu, acest gest reflex, minor pentru unii, dă naștere la accese de paralizie, la lipsa acuității de a percepe realitatea și chiar, în ultimă instanță, la dorința de sinucidere.

 

 

 

 

 

Printr-o întâmplare fericită, și colegul Mișu Mihăilescu, interpretat de Conrad Medicoffer, tot marele salt în neant își dorește, mai precis  și el vrea să dispară de tristețe, căci are o nouă pasiune amoroasă și nu știe cum să scape de nevastă. Piesa trece cam repede peste procesul de îndrăgostire și cam repede îi și căsătorește, de data aceasta pe Ileana cu Sandu, pierzând puțin din importanța rolului de catalizator – mesager al lui Eros.

În ce privește rolul feminin, Ana Odagiu reușește să ne pună în fața unei femei moderne complexe, care are o profunzime a ideilor (îmi las inteligența de-o parte ca să fim fericiți), dar care înțelege și importanța rolului iubirii trupești într-o relație. Ea este jucăușă și face glume, este spontană și ne arată deopotrivă latura intelectuală a femeii contemporane. Astfel, Ileana devine un personaj cu mai multe valențe, piesa nu ne lasă să o vedem doar ca pe o femeie care își abandonează soțul plecând cu primul venit, ci ca pe o femeie care este în căutarea fericirii  domestice totale, cu lectură, muzică și sex, dar fără gătit mâncare, ci doar boabe de cafea cu sare și care nu se teme să își recunoască erorile și să depășească obstacolele apărute în calea fericirii ei.

 

 

 

 

 

Piesa se dorește cinică, eroina  concluzionând că dragostea duce la trivialitate și ură, la monotonie, sugerată prin tabelul sau graficul întâlnirilor sexuale din timpul căsniciilor Ilenei cu cei doi protagoniști masculini. Finalul este de tip film american, unde totul se termină fericit, cu familia reunită ca la început. I se putea da o întorsătură de coadă comică sau tragică, merita o lovitură mai teatrală ca final.

Monica Ionescu, profesor la Colegiul Național „B.P.Hasdeu”