DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE. CÂT MĂ IUBEȘTI?!
În glumă se spune adevărul, aceasta ar putea fi ideea de bază a spectacolului „Despărțiți din dragoste”, o comedie cu replici inteligente și situații care stârnesc râsul. Paradoxal, pentru a fi fericiți în căsnicie, oamenii ar trebui să se despartă din când în când, măcar 4 luni, așa cum li se întâmplă lui Mișu Mihăilescu și Ilenei, soția lui.
Și în dragoste, și în afaceri contează mult aparența. Doi colegi de liceu se întâlnesc după 15 ani și descoperă că niciunul nu este fericit, nici filosoful, șoarece de bibliotecă, ridicol prin complexul de superioritate intelectuală, nici afaceristul, omul cu ceas scump, nevastă și amantă.
Cei trei actori folosesc un spațiu scenic simplu, redus la câteva elemente: o bancă, undeva pe malul unei ape, niște pietroaie și un felinar - se lasă seara, o parte dintre discuții se poartă, sentimental, când răsare prima stea. Pietroaiele stau la dispoziția celor care, uneori, când se simt nefericiți sau când șanteazează emoțional pe cineva, au tentația de a se arunca în apa adâncă și de a rămâne acolo.
Tentația autovictimizării îi scutește pe toți trei de responsabilitate și, în jocul scenic, îngăduie un schimb comic de replici de tipul „ba tu, ba eu”. Protagoniștii pun eșecul în plan sentimental, singurul care contează, pe seama unui trecut în care ar fi suferit din pricina abuzului emoțional – s-au simțit abandonați, neglijați, lipsiți de iubire, singuri.
În rolul Ilenei, Ana Odagiu joacă excelent, cu energie și umor, plină de vervă. Personajul este studiat atent la nivel de mimică, intonație, mișcare fină. Ileana se declară nefericită în ambele căsnicii, fiindcă bărbații de care se îndrăgostește (prea repede, evident, superficial), de îndată ce devin soți, se schimbă. În teorie, Ileana este o feministă de nouă generație – „eu gândesc, nu gătesc”.
Efectul comic se naște frecvent din replicile ironice, din jocul sensurilor, din amestecul registrelor, precedee tipice comediei clasice. „Du-te să te cauți!” îi spune Mișu colegului său, care are, pe rând, tot felul de manifestări bizare. Sandu pretinde că suferă de orbire temporară, de surzenie ocazională, înțepenește câteva secunde în poziții ridicole, are nevoie de un „țepenolog” sau de dragoste. Sandu ar trebui „să se caute” pe sine, și nu e singurul care ar trebui să facă asta.
În ecuația conjugală a soților Mihăilescu, Sandu Alexandru este un pretext. Cei care s-au iubit se vor iubi în continuare. Unde există o urmă de iubire există dragostea toată, chiar dacă pe lângă pasiune s-au strâns, în timp, și alte sentimente mai puțin luminoase.
„Despărțiți din dragoste” este un spectacol echilibrat, gândit în așa fel încât partiturile actorilor să fie la fel de interesante și să stârnească râsul, dar să te pună și pe gânduri. Când cineva întreabă „Cât mă iubești?”, altcineva ar putea să-i facă un grafic.
Mihaela Nicolae
DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE
Regie: Marius Gîlea
Tip spectacol: comedie
Durata: 1h 20min (fara pauza)
Distributie: Ana Odagiu, Marius Gâlea și Conrad Mericoffer