INTERVIU ȘTEFANIA CARPEN

Creativitatea a fost întotdeauna parte din viața ei, iar implicarea în voluntariatul Teatrului „George Ciprian” i-a oferit cadrul perfect pentru a o cultiva și a o transforma într-un mod autentic de exprimare. A pornit de la o simplă curiozitate pentru grafică și fotografie, dar prin perseverență, deschidere și pasiune, a reușit să-și construiască un stil propriu.

A crescut în ritmul proiectelor și al provocărilor vizuale, învățând să transforme ideile în povești vizuale care inspiră și aduc oamenii împreună. Despre cum a devenit grafica o pasiune, despre ce înseamnă să creezi într-un mediu dinamic și cum arată culisele unei reviste născute dintr-o glumă, dar crescută cu suflet, aflăm în interviul de mai jos de la Ștefania Carpen.

Reporter voluntar: Cum îți împarți timpul între proiectele de voluntariat și facultate, mai ales când ambele vin cu provocări și deadline-uri?

Ștefania Carpen: Timpul este una dintre cele mai valoroase resurse din viața mea, mai ales având în vedere responsabilitățile multiple pe care le am, atât la facultate, cât și în activitățile mele de la teatru. Deși nu mă pot lăuda că sunt o persoană extrem de organizată, încerc în fiecare zi să îmi creez propria structură, un fel de ordine în dezordine, care să mă ajute să rămân pe linia de plutire. Îmi stabilesc priorități, îmi notez termenele limită și fac tot posibilul să-mi duc la bun sfârșit fiecare sarcină la timp. Nu e întotdeauna ușor, dar cu un strop de disciplină și multă pasiune, reușesc să găsesc un echilibru între haos și eficiență.

Reporter voluntar: Ți-ai descoperit pasiunea pentru grafică înainte sau după ce te-ai implicat în voluntariat? Cum s-au influențat reciproc?

Ștefania Carpen: Am avut câteva tangențe cu grafica încă dinainte să mă implic în voluntariat, însă nu aș putea spune că era o pasiune în adevăratul sens al cuvântului. Era mai degrabă o curiozitate, ceva ce-mi stârnea interesul din când în când. Totul s-a schimbat însă în momentul în care am devenit voluntar. Am simțit nevoia să mă implic mai mult și mi-am dorit să contribui prin grafică, chiar dacă începutul a fost departe de a fi ușor. A fost o perioadă de învățare intensă, cu multe provocări și frustrări, dar și cu o dorință puternică de a evolua. Cu timpul, dintr-un simplu experiment, grafica s-a transformat într-o adevărată pasiune.

Voluntariatul mi-a oferit cadrul perfect în care să descopăr și să dezvolt această pasiune, iar grafica, la rândul ei, m-a făcut să mă implic tot mai activ în proiecte. S-au influențat una pe cealaltă în mod natural, ajutându-mă să cresc atât personal, cât și creativ.

Reporter voluntar: Fotografia și grafica sunt două pasiuni care se completează frumos, mai ales în contextul voluntariatului. Ce ai descoperit despre tine lucrând în aceste domenii? Simți că te-au schimbat într-un fel anume?

Ștefania Carpen: Fotografia și grafica sunt două forme de artă care, pentru mine, se completează armonios, mai ales în contextul voluntariatului, unde am avut ocazia să le explorez în profunzime. Am descoperit că am o afinitate reală pentru atenția la detalii, pentru compoziție și pentru felul în care pot transmite o idee vizual, fie printr-o imagine, fie printr-un design grafic. Am învățat cât de important este să fii clar și expresiv în ceea ce creezi, astfel încât mesajul tău să ajungă cu adevărat la publicul căruia i te adresezi.

Lucrând în aceste domenii, am realizat că întotdeauna e loc de mai bine — că pot și trebuie să-mi îmbunătățesc constant abilitățile. M-au învățat să fiu mai atentă, mai creativă și mai deschisă în modul în care mă exprim. Nu știu dacă m-au schimbat radical, dar sigur m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să mă exprim într-un mod care mi se potrivește.

Reporter voluntar: Crezi că voluntariatul ți-a influențat modul în care vezi lucrurile din punct de vedere creativ, mai ales când vine vorba de grafică și fotografie?

Ștefania Carpen: Cu siguranță, voluntariatul mi-a influențat modul în care privesc lucrurile din perspectivă creativă. Fiind mereu implicată în proiecte, uneori pe repede-înainte, am fost pusă în situația de a găsi soluții vizuale rapide, eficiente și cât mai originale. A fost genul de context în care n-aveai prea mult timp să te blochezi — trebuia să creezi, să adaptezi și să livrezi. Ritmul ăsta constant m-a forțat, într-un mod bun, să-mi depășesc limitele și să ies din zona de confort. N-a fost doar o dezvoltare tehnică, ci mai ales una legată de felul în care gândesc ideile și le transform în imagini. Mi-a antrenat creativitatea ca pe un mușchi, și acum simt că îmi vin ideile mai natural și mai rapid decât înainte.

 

Reporter voluntar: Când creezi materiale pentru rețelele de socializare ale voluntarilor Teatrului ,,George Ciprian”, cum alegi ce să transmiți vizual? Ce te ajută să găsești direcția potrivită?

Ștefania Carpen: După o perioadă atât de lungă în care am lucrat constant în zona asta, procesul de creație a devenit ceva foarte natural pentru mine, aproape ca un reflex. Înainte să încep efectiv un design sau o postare pentru rețelele de socializare, îmi conturez mental o schiță: mă gândesc care e ideea principală, ce vreau să transmit și cum pot face mesajul să fie clar și atractiv vizual. Încerc să înțeleg esența evenimentului sau a mesajului și pornesc de acolo. Odată ce am direcția, lucrurile curg de la sine. Mă ajută și faptul că am început să „simt” stilul teatrului și al echipei, așa că știu instinctiv ce se potrivește și ce nu.

 

Reporter voluntar: Care a fost inspirația din spatele ideii de a crea o revistă a voluntarilor pentru Festivalul ,,Buzău Iubește Teatrul”, iar acum, la doi ani distanță, ce impact crezi că a avut asupra echipei și publicului?

Ștefania Carpen: Ideea revistei a apărut într-un mod complet spontan, într-o zi obișnuită, când prietena mea Andreea a aruncat în glumă propunerea: „Ce-ar fi să facem o revistă a voluntarilor?” Deși părea o glumă la început, în mine s-a aprins imediat un bec. Cred că, într-un fel, mă gândisem deja la ceva de genul ăsta, doar că nu o spusesem cu voce tare. A fost genul acela de impuls care vine perfect la momentul potrivit. Din dorința mea constantă de a crea și de a începe proiecte noi, am spus „da” fără să stau prea mult pe gânduri. Și așa a prins contur prima ediție.

La doi ani distanță, pot spune că revista a avut un impact real, atât asupra echipei, cât și asupra publicului. Pentru noi, voluntarii, a fost o experiență care ne-a provocat să fim mai organizați, mai responsabili și, în același timp, mai creativi. Ne-a oferit o platformă prin care am putut să ne exprimăm ideile, opiniile și pasiunile. Iar publicul a primit-o cu deschidere, pentru că revista reflectă sincer cine suntem ca oameni și ca echipă.

Mai mult decât un proiect, revista a devenit o parte din identitatea noastră. E dovada că, dintr-o simplă glumă și o doză de curaj, pot lua naștere lucruri care unesc oameni, spun povești și lasă urme frumoase.

Reporter Voluntar: Andreea Manea

Design: Mădălina Negru