INTERVIU ECATERINA ANDRONACHE

INTERVIU ECATERINA ANDRONACHE

Întotdeauna a avut curajul să își urmeze pasiunea și să își exprime gândurile și emoțiile prin artă, iar acest drum a condus-o către actorie. Implicată în voluntariatul Teatrului „George Ciprian”, Ecaterina Andronache a găsit în teatru nu doar o pasiune, ci și o cale de a se descoperi. Cu o personalitate deschisă, optimistă și ambițioasă, reușește să îmbine cu succes activitățile academice și voluntariatul, demonstrând că, atunci când pasiunea întâlnește disciplina, visele devin realitate. Cum reușește să își urmeze visul într-o lume plină de creativitate, aflăm în interviul de mai jos!

Reporter voluntar: Cum ai descoperit pasiunea pentru actorie și ce anume te-a făcut să alegi profilul „Arta Actorului” ca direcție de studiu?

Ecaterina Andronache: De când mă știu, mi-am dorit să fiu regizor de film. Când am intrat în clasa a VIII-a, am început să mă gândesc serios la ce mi-ar plăcea să fac pe viitor, iar când am aflat că Liceul de Arte „Margareta Sterian” are o secție pentru teatru, nu am ezitat și nu m-am gândit de două ori. Credeam că o să fie un prim pas spre cariera dorită de mine, de a deveni regizor. În clasa a IX-a, mi-am descoperit pasiunea pentru actorie. Atunci am intrat în lumea teatrului și am început să înțeleg ce înseamnă cu adevărat această artă. Până atunci, nu am avut nici cea mai vagă idee că unul dintre talentele mele are legătură cu actoria. Nu am știut cât de fericită poate să mă facă simplul fapt de a spune ce simt și ce gândesc prin intermediul unor poezii sau prin rolul unui personaj. Acum, după doi ani și jumătate în care am studiat arta actorului, realizez că teatrul nu are nicio legătură cu regia de film. Nu îmi mai doresc să devin regizor de film, dar mă bucur că acest gând m-a împins să îmi doresc să intru la Liceul de Arte și să îmi descopăr iubirea pentru teatru.

Reporter voluntar: Ce te-a motivat să te implici în voluntariatul din cadrul Teatrului „George Ciprian”? Era dorința de a experimenta ceva nou sau simțeai că vei învăța lucruri care îți vor fi utile și în activitatea de la liceu?

Ecaterina Andronache: De când am aflat că Teatrul „George Ciprian” dispune de un grup de voluntari, mi-am dorit să fiu unul dintre ei. Îmi place să încerc lucruri noi și să mă înscriu în cât mai multe activități și voluntariate. Și ce poate să fie mai bun decât o activitate de voluntariat care se îmbină cu pasiunea mea, teatrul? Știam că o să învăț multe lucruri și că o să îmi fac prieteni, așa că nu am ezitat să mă înscriu.

Reporter voluntar: Pe lângă activitatea de voluntar, faci parte și din distribuția spectacolului „Labirintul lui Habarnam”. Cum ți-a influențat această experiență viziunea asupra teatrului?

Ecaterina Andronache: A primi un rol în distribuția spectacolului „Labirintul lui Habarnam” a fost și este una dintre activitățile mele favorite legate de teatru. Am legat prietenii și am aflat cât efort trebuie să depui pentru a ridica un spectacol. Am învățat ce înseamnă răbdarea și disciplina. Prin intermediul acestui spectacol, am realizat că teatrul este una dintre cele mai grele, dar și frumoase arte.

Reporter voluntar: Cum reușești să echilibrezi voluntariatul cu activitățile de la liceu? Găsești vreo legătură între cele două?

Ecaterina Andronache: Este greu să echilibrez mereu voluntariatul cu activitățile de la liceu, dar mă ajută întotdeauna să îmi organizez timpul și să îmi planific un program pe care să îl respect mereu, indiferent de situație. Există o legătură între voluntariat și activitățile de la liceu. În cadrul voluntariatului, am participat la un flashmob, unde a trebuit să facem lumea de pe stradă atentă la ce ziceam și făceam noi. A fost o experiență care m-a ajutat foarte mult și la activitățile de la liceu, învățând să scap de rușine.

Reporter voluntar: Ți-ar plăcea să transformi actoria într-o carieră de lungă durată? Care sunt obiectivele tale pe termen lung în acest domeniu?

Ecaterina Andronache: Să transform actoria într-o carieră de lungă durată este unul dintre cele mai îndrăznețe vise ale mele. Mi-ar plăcea să continui să experimentez această artă pentru un timp cât mai îndelungat. Îmi doresc să termin cei 4 ani de studiu la profilul „Arta Actorului” la UNATC, după care să fac masterul pe „Regie de teatru”.

Reporter voluntar: Pe lângă actorie, ce alte pasiuni sau hobby-uri ai, care poate nu sunt atât de cunoscute de cei din jur? Cum crezi că te ajută ele în dezvoltarea ta personală?

Ecaterina Andronache: Îmi place foarte mult să scriu, să cânt la chitară și să lucrez cu cei mici. Vara trecută, am lucrat ca animatoare pentru copii și am realizat cât de mult mă dezvoltă interacțiunea cu cei mici. Am învățat să îmi păstrez răbdarea, să port mereu un zâmbet pe buze, să explic anumite lucruri clar și concis și să nu uit să mă joc din când în când.

Reporter voluntar: Andreea Manea

Design: Denisa Văsioiu, Ștefania Carpen

 

Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul

  1. La intrare se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree), temperatura max. 37,3.
  2. Se va realiza termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie;
  3. Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
  4. Accesul în spaţiu se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m;
  5. Persoanele îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
  6. Intrarea/ieşirea sunt separate, unice, pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
  7. Accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte de eveniment pentru a evita aglomeraţia.
  8. Bilete NU vor avea locuri nominale.
  9. Bilete se pot achiziționa doar online sau de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37
  10. Intrarea în sală se face în ordinea venirii începând cu primul loc marcat din primul rând disponibil. (Rândul C)
  11. În ziua spectacolului biletele se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37sau online cu maxim 30 de minute înainte de spectacol.
  12. Biletele vor fi scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
  13. Participanţii au obligaţia purtarea măştii de protecţie;
  14. În cazul utilizării toaletelor se va respecta distanţa obligatorie de minimum 1,5 m;
  15. După şi/sau înaintea fiecărui eveniment se realizează dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc.;
  16. Se interzice consumul de mâncare şi băutură în locaţie.