Întors din Montreal din dorința de a monta pe numeroase scene din România, revine la Teatrul George Ciprian, pentru a treia oară, cu noul spectacol „Operele complete ale lui William Shakespeare" varianta prea scurtată.
Daniel Bucur, un regizor cu o viziune aparte asupra lucrurilor, ne-a împărtășit câteva secrete din spatele cortinei.
Reporter voluntar: "OPERELE COMPLETE ALE LUI SHAKESPEARE" este al treilea spectacol pe care îl montați la Teatrul George Ciprian. Așa că, suntem curioși, ce reușește să vă atragă la acest teatru?
Daniel Bucur: Este un teatru în care eu mă simt foarte bine. De fiecare dată când am lucrat un spectacol aici, am avut toate condițiile ca spectacolul să iasă foarte bine. Oamenii sunt minunați, începând cu directorul instituției, dna. Gina Chivulescu, și până la cei de la lumini, sunet, cei din spatele scenei, Jeni și toți ceilalți care ne ajută să montăm în cele mai bune condiții un spectacol. De aceea mă întorc aici. Desigur, mai este un plus, și anume, publicul. Publicul de aici este un public foarte bun, un public cald, care apreciează actul artistic și, din ce văd eu, vine din ce în ce mai des și în număr cât mai mare la teatru și asta mă face să revin, pentru că noi facem spectacolele pentru public!
Reporter voluntar: Ați locuit o perioadă în Canada. Credeți că acest loc au avut vreun rol în procesul dumneavoastră creativ? Reprezintă, în vreo manieră, o sursă de inspirație?
Daniel Bucur: Da, am locuit în Canada, la Montreal, un oraș foarte important, al doilea sau al treilea ca mărime din Canada, un oraș francofon, dar și un oraș frumos. Sigur, tot ce facem pe lumea asta are un rol în ceea ce, după aceea, reproducem pe scenă și în toată creația noastră. Asta nu înseamnă că regizorii sau actorii mai tineri nu au ce spune, dar eu cred în experiența ce ne îmbogățește viziunile, trăirile, emoțiile și felul nostru de a vedea lumea.
Reporter voluntar: Care sunt lucrurile pe care ați vrut să le transmiteți prin intermediul spectacolului și cât de bine credeți că le-a primit publicul buzoian?
Daniel Bucur: Am vrut să popularizăm cât putem anumite teme din opera shakespiriană. Consider că este din ce în ce mai puțin citită sau văzută, și asta nu este bine, pentru că are multe aspecte pe care orice spectator ar trebui să le citească și, după aceea, să le înțeleagă. Am încercat, în acest fel, comprimat, așa cum sunt toate lucrurile din epoca modernă, comprimate, să le oferim, printr-o „pilulă minune", întreaga operă a lui W. Shakespeare, dar cu momente serioase și autentice, cu personaje și cu situații shakespiriene. Le-am inclus pe toate, cât am putut ,în acest amalgam de evenimente de pe scena noastră și am vrut să transmitem publicului faptul că lumea trebuie să vină la teatru, să se bucure, să iasă puțin din cotidian și să uite de probleme, să trăiască alături de personajele noastre, să plece mai buni, mai bine informați, să plece cu niște teme, dar și cu un zâmbet.
Reporter voluntar: Credeți că ați întâmpinat dificultăți pe parcursul montării acestui spectacol?
Daniel Bucur: Au fost mici probleme cu faptul că trăim într-o epocă în care lumea nu mai are timp, și, câteodată, unul sau altul dintre noi, cei care au creat spectacolul, nu a avut timp să participe la repetiții. Poate că spectacolul ar fi ieșit mai rapid, dar fiecare lucru are ritmul și timpul lui. Așadar, putem zice că micile probleme au fost, într-adevăr mici.
Reporter voluntar: Cum ați reușit să le depășiți?
Daniel Bucur: Cu înțelegere, cu dorința de a face un lucru bun, serios, care să ajungă la public. Eu cred în armonie, nu în discuții aprinse și nu în conflict. Sigur, conflictul trebuie să existe pe scenă pentru a determina acțiunea, dar în cazul unor repetiții cred foarte tare într-o stare de bine și într-o bucurie, pe care toți cei care sunt chemați în actul artistic trebuie să o împărtășească. Eu cred într-o armonie a momentului.
Reporter voluntar: Care este amintirea dumneavoastră preferată din cadrul repetițiilor?
Daniel Bucur: Sunt destul de multe. Sunt momentele când a ieșit o repetiție foarte bună și atunci m-am bucurat foarte tare sau momentele în care stăteam de vorbă cu actorii și realizam că facem un lucru foarte bun. Nu aș putea să denumesc un moment, pentru că au fost multe și mi-a plăcut să lucrez cu toată echipa.
Reporter voluntar: Ne puteți povesti despre următoarele proiecte la care lucrați? Intenționați să reveniți, în viitorul apropiat, cu o altă producție la Teatrul George Ciprian?
Daniel Bucur: Sper să continuăm seria spectacolelor aici, la Buzău, cu încă un spectacol. Este un spectacol puțin diferit de ceea ce am făcut până acum, o comedie cu cântece. Încercăm să facem „Chirița în provinție”. Dacă vom reuși, vom vedea lunile următoare. Sper să se realizeze și să fie un eveniment foarte frumos atât pentru noi, cât și pentru public.
Reporteri voluntari: Georgiana Pătrașcu, Andreea Manea
Machetă: Ștefania Carpen
Material foto: Georgiana Vlădoiu