INTERVIU CRISTI MARTIN

Actoria, o întâmplare devenită pasiune. Totul a început din liceu când era redactor-șef al revistei liceului. Petrecea foarte mult timp la repetițiile trupei de actorie, iar ulterior a devenit membru. După ce a descoperit această pasiune a continuat pe acest drum și după terminarea liceului.
Acum este un actor cunoscut cu care am avut plăcerea să stăm de vorbă. Este un actor plin de emoție și sinceritate, atât pe scenă, cât și în viața reală. Pe lângă actorie acesta mai are și o altă mare pasiune și anume pictura. Este un artist cu foarte multe lucruri de spus și nu a refuzat niciodată o provocare: astfel a acceptat să interpreteze rolul de duh al lămpii în spectacolul ,,Lampa lui Aladdin".
Dacă încă nu știți despre cine este vorba, vă invităm să îl descoperim împreună pe Cristi Martin!
Reporter Voluntar: Știm că ați absolvit UNATC-ul. Ce v-a atras către meseria de actor? A fost o pasiune din adolescență?
Cristi Martin: Sunt licențiat la UNATC din anul 1998, iar marele actor Dem Rădulescu a fost cel care a avut încredere în mine să mă facă actor. Actoria a fost o întâmplare din adolescență, pasiune a devenit mai târziu. Totul a început în liceu, când eu eram redactorul-șef al revistei liceului, iar majoritatea celor din redacție făceau parte dintr-o trupă de actorie și muzică a liceului. Eu mergeam mereu pe la repetițiile lor, negândindu-mă că o să fac vreodată actorie. Într-o după-amiază, a urcat în sală directoarea liceului și a decretat hotărâtă că aceia care nu fac parte din trupa de teatru nu mai au voie să intre în sala respectivă. Cu această perspectivă sumbră în față, m-am dus la regizor și l-am rugat să mă înscrie și pe mine în trupă și să-mi dea și mie un rolișor, fie și de dus tava. Primul rol făcut a fost de popă și spuneam un monolog ce parodia ,,Tatăl nostru”, care se numea ,,Rugăciunea elevului” și cu care am avut mare succes!
După liceu, am intrat în altă trupă de teatru, apoi la Școala Populară de Artă, la București, și apoi la facultate.
Reporter Voluntar: Ați jucat atât în filme, cât și în spectacole de teatru. Ce diferențe ați descoperit între cele două?
Cristi Martin: Este o mare diferență între jocul pe scenă, la teatru și jocul în film sau în serial de televiziune. În teatru, expresia verbală și emoția trebuie să fie mai puternice, să ajungă din prima la public și să-l facă să rezoneze cu ce transmiți pe scenă.
În film și televiziune, orice grimasă în plus, orice încercare de a juca mai "gros" se vede și strică tot, fiindcă actoria înseamnă emoție, sinceritate, gând, nicidecum circ și prefăcătorie. Și, nu în ultimul rând, curaj.
Reporter Voluntar: Pe lângă actorie, am văzut că sunteți foarte talentat și la pictură. Cum ați descoperit această artă? Suntem curioși, cum îmbinați actoria cu pictura?
Cristi Martin: Actoria am descoperit-o mai târziu, cu arta plastică am făcut cunoștință de mic. Din copilărie desenam, pictam, desenam afișe cu supereroii din revistele care, pe vremea aia, la noi nu se găseau decât rar, sau desenam flori și le făceam cadou fetelor.
Pentru mine, pictura înseamnă relaxarea supremă, îmi adun gândurile când pictez.
De îmbinat, se îmbină foarte bine - de regulă, artele se împletesc foarte bine unele cu altele, merg frumos împreună, oricare ar fi ele, pentru că arta și artele înseamnă frumos și armonie.
Reporter Voluntar: În ,,Lampa lui Aladdin" aveți un rol esențial, sunteți duhul lămpii. Vă identificați cu personajul pe care-l interpretați?
Cristi Martin: Nu știu dacă mă identific mai mult decât probabil fizic, fiindcă duhul este creat după o anumită concepție ce a devenit clasică, și fiindcă și mie îmi place să fac cadouri. Dar i-am împrumut personajului o parte din felul meu de a fi și l-am dezvoltat cu mare bucurie.
Reporter Voluntar: Considerați că rolul dumneavoastră din acest spectacol v-a pus vreo secundă în dificultate?
Cristi Martin: Orice rol te pune nu neapărat în dificultate, ci în situația de a răspunde la întrebări și provocări, pentru a înțelege cine e personajul și cum te împrietenești cu el, cum îi dai o fărâmă din personalitatea ta. Poate fi mai dificil dacă un rol nu-ți place, dar trebuie să-l joci, ceea ce n-a fost cazul aici, deloc. Rolul ăsta l-am iubit de la început. Cea mai mare provocare a fost ca, la fizicul meu, să cânt și să dansez atât de mult. Dar am reușit și asta, cu exercițiu și repetiții.
Reporter Voluntar: Care este cel mai îndrăgit moment din proiectul ,,Lampa lui Aladdin”?
Cristi Martin: Întreg proiectul mi-e drag, avem o echipă faină, ne înțelegem super și avem o chimie excelentă. Mă bucur de fiecare reprezentație așa cum m-am bucurat de toată perioada repetițiilor și-i mulțumesc lui Ionuț Ghinea pentru că m-a invitat în spectacol și doamnei director Gina Chivulescu că a avut inspirația să spună "da" proiectului. De astfel, se și vede cât de mult ne place să-l jucăm, pentru că sala a fost arhiplină de fiecare dată, deci emoția a fost transmisă către public.
Reporteri Voluntari: Andreea Iordache, Georgiana Pătrașcu
Machetă: Ștefania Carpen
Material Foto: Andrei Oană, Andreea Iordache, Ștefania Carpen, Cristi Martin

Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul

  1. La intrare se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree), temperatura max. 37,3.
  2. Se va realiza termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie;
  3. Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
  4. Accesul în spaţiu se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m;
  5. Persoanele îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
  6. Intrarea/ieşirea sunt separate, unice, pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
  7. Accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte de eveniment pentru a evita aglomeraţia.
  8. Bilete NU vor avea locuri nominale.
  9. Bilete se pot achiziționa doar online sau de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37
  10. Intrarea în sală se face în ordinea venirii începând cu primul loc marcat din primul rând disponibil. (Rândul C)
  11. În ziua spectacolului biletele se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37sau online cu maxim 30 de minute înainte de spectacol.
  12. Biletele vor fi scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
  13. Participanţii au obligaţia purtarea măştii de protecţie;
  14. În cazul utilizării toaletelor se va respecta distanţa obligatorie de minimum 1,5 m;
  15. După şi/sau înaintea fiecărui eveniment se realizează dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc.;
  16. Se interzice consumul de mâncare şi băutură în locaţie.