INTERVIU CĂTĂLINA CRUCERU

Reporter Voluntar: Știm că ești absolventă a Liceul de Arte “Margareta Sterian", pe specializarea Arta Actorului, iar mai apoi a secției Artele Spectacolului - Păpuși și Marionete din cadrul UNATC. Care este, din punctul tău de vedere, mai dificil, teatrul de păpuși sau actoria?

Nu știu dacă există un răspuns pentru asta. Cătălina Felicia Cruceru: Este greu, indiferent de profilul pe care alegi. Inițial și eu am crezut că păpușăria este mai ușoară decât actoria, doar că mi-am schimbat repede părerea. Atât actorul care își prezintă trupul pe scenă, cât și actorul care este în spatele unei păpuși, trebuie să transmită ceva. Pe fiecare actor îl costă să fie pe scenă. Diferența dintre un actor și un actor-păpușar este că actorul, prezintă și se prezintă într-o situație, pe când actorul-păpușar prezintă păpușa într-o situație. Cumva, gândul și emoția lui trebuie transpuse în păpușă. Pare dificil, dar am învățat că un păpușar bun trebuie să fie înainte de toate, un actor bun. Vezi? Lucrurile merg mâna-n mână.

Reporter Voluntar: În prezent, ești și profesoară în liceul pe care l-ai absolvit. Cât de diferit privești acum acest liceu, în calitate de profesor?

Cătălina Felicia Cruceru: În liceu, am fost tipul de elevă tocilară. Nu încălcam regulile, nu mă implicam în activități care ar fi putut să mă pună în situații stânjenitoare în fața profesorilor și bineînțeles, eram foarte pornită pe muncă și evoluție în ceea ce privește teatrul. Nu era concurs la care să nu mă duc. Perseverența m-a adus astăzi în acest liceu. Ce văd diferit? Nu cred că văd nimic diferit, doar că acum înțeleg efortul pe care îl depun profesorii pentru a reuși să le ofere elevilor lor cele mai bune informații și învățături. Dacă atunci când ești elev crezi că e greu, stai să vezi cum e în locul celui de la catedră. Lăsând pregătirea didactică, pedagogică și psihopedagogică, la clasă te lovești de tot felul de situații, iar pentru mine, în primul rând, este important să fiu OM. Îmi place să lucrez cot la cot cu elevii mei, îmi place să îi implic și pe ei în orele de predare. Caut tot felul de metode, jocuri, provocări, prin care să îi mențin activi. Încerc să le simplific orele de teorie cât mai mult, folosesc hărți mentale, scheme colorate, chestii pe care nu le-am întâlnit în liceu atunci când eu eram elevă. Într-un fel, încerc să pun în predare ceea ce mi-ar fi plăcut să primesc atunci când eram elevă. Feedback-ul este pozitiv și asta mă încântă. Îmi place enorm să fiu în cealaltă parte și nu simt prea des dorul elevei Felicia Cruceru pentru că mă joc cu elevii mei la orele de arta actorului în fiecare zi. Suntem o echipa.

Reporter Voluntar: Cum reușești să îmbini actoria cu această meserie? Crezi că reprezintă un avantaj sau din contră un dezavantaj, în procesul de conectare cu un personaj?

Cătălina Felicia Cruceru: Pentru a fi un profesor bun de arta actorului, trebuie să fii și un actor bun. Din punctul meu de vedere, aceste două meserii merg în tandem. Ca actor, trebuie să te folosești pe scenă de cât mai multe experiențe, iar împreună cu elevii mei sunt într-o continuă descoperire și experimentare. Învată de la mine și învăț de la ei. Recent am lucrat pentru un fragment din piesa Domnul și doamna Oval, iar personajul meu, o tânără de 18 ani trebuie să cânte și să danseze. Poate o să spui că nu e nimic greu în a face asta, doar că această fată cântă și dansează tot timpul. Nu știam de unde să prind “schema” asta, iar într-o zi când lucram cu una din elevele mele, am observat că se mișca fără oprire, involuntar și că totul semăna a dans. Acela a fost un moment în care eu am învățat ceva de la una din elevele mele. Deci, e un avantaj să fii și pe scenă și la catedră.

R.V: Faci parte din distribuția spectacolului “ Lampa lui Aladdin”, spectacolul ce poate fi văzut la Teatrul George Ciprian. Ce te-a atras atât la acest proiect cât și la personajul pe care îl ai de interpretat?

C.F.C: Inițial, am refuzat să fac parte din acest proiect, pentru că mi-a fost frică. Eu sunt actriță debutantă. Am terminat facultatea în 2020, în plină pandemie, iar pandemia mi-a distrus orice formă de speranță. Dar universul a făcut în așa fel încât să fiu în distribuția acestui spectacol. Îl cunosc pe Ionuț Ghinea de mulți ani, mi-a fost profesor când eram clasa a IX-a, apoi ne-am întâlnit la facultate când el era masterand, iar eu o mică studentă la licență. Am avut încredere că știe ce face și mi-am dorit să nu-l dezamăgesc. Sper că am reușit să-l fac mândru. Am ținut cont de toate dorințele lui și am avut curajul să mă joc. M-a atras ideea, în primul rând. Pentru mine a contat că nu este un spectacol după ideea Disney. Spectacolul nostru este adaptat după povestea originala din O mie și una de nopți. Un alt factor care m-a influențat să vin în această distribuție, a fost echipa pe care Ionuț Ghinea a reușit să o formeze. Anda Panțis, colega mea și profesoara mea din liceu, Cristi Martin, un om pe care îl știam, dar nu interacționasem prea mult, și chiar voiam să fur puțină meserie și de la el. Pe ceilalți colegi din distribuție i-am cunoscut acolo, sunt oameni GENIALI.

R.V: Dalia este un personaj care reușește să capteze atenția pe tot parcursul spectacolului. Te-ai regăsit în acest personaj? Care crezi că este cea mai importantă lecție pe care o are publicul de învățat de la Dalia?

C.F.C: Dalia este un personaj micuț. Când mi-am primit rolul, am zis că o să fie floare la ureche. Apariții puține, replici puține, încurcă și descurcă ițele și cam asta este. Dar în timpul repetițiilor, simțeam mereu nevoia să pun câte ceva din mine în acest personaj. Mi-am dat seama că Dalia trebuie să fie vizibilă, trebuie să fie vibrantă. Tot ceea ce este Dalia, este de fapt Felicia. Mi-am folosit ticurile personale și le-am adaptat pentru acest personaj. Dalia este jucăușă, naivă, dar doar din neatenție pentru că este o fată foarte inteligentă. Mi-am propus să fac în așa fel încât spectatorilor să le rămână gândul la Dalia, să nu o uite, și cred că am reușit. Îmi place enorm cum a crescut Dalia și forma la care a ajuns. Mă regăsesc în acest personaj. Eu sunt exact cum este Dalia. Descurcărețe amândouă, inteligente, zâmbitoare, candide, naive din când în când, că până la urmă, toți dăm cu bățul în baltă, din când în când. Dalia, chiar m-a învățat că speranța moare ultima. Această replică mi-a dat multe bătăi de cap pentru că în ultima vreme, mie mi-a fost foarte greu să mai sper, iar textul mă obliga să spun asta. A fost greu să cred și să mă cred, dar am reușit să găsesc sensul acestei zicale și cine a zis asta prima dată, a știu de ce o spune. Acesta este și cea mai importantă lecție pe care publicul o poate învăța de la Dalia, SPERANȚA MOARE ULTIMA!

Reporteri Voluntari: Georgiana Pătrașcu, Andreea Manea

Machetă: Georgiana Pătrașcu

Materiale foto: Andreea Iordache, Ștefania Carpen, Andrei Oană, Felicia Cruceru