INTERVIU ANDA PANTIȘ

Absolventă a Liceului de Arte ,,Margareta Sterian", Anda Pantiș povestește cu nostalgie despre primii pași pe care i-a făcut în lumea artei, sub îndrumarea mamei sale. A fost jurnalist, este profesor la școala ce a format-o ca om, dar pe scenă, în postura de actor, se simte împlinită.

O puteți urmări pe Anda Pantiș în spectacolul Lampa lui Aladdin, pe scena Teatrului George Ciprian.

Reporter voluntar: Vrem să te cunoaștem mai bine, cum ai ajuns să îndrăgești lumea artistică? Este adevărat că ai studiat muzica? De ce nu ai ales muzica și ai continuat pe partea de arta actorului?

Anda Pantiș: Tind să cred că dragostea pentru artă mi-a fost insuflată încă din primii ani de viață, deoarece am crescut într-un mediu în care pasiunea pentru cultură și artă era ridicată la rang de virtute. Cea care mi-a îndrumat pașii pe acest drum a fost, în primă fază, mama mea, o femeie boemă, iubitoare de literatură, teatru și muzică. Pe de altă parte, determinarea în a reuși în ceea ce îmi propun cred că am moștenit-o de la tatăl meu, un om minunat care, chiar dacă nu avea tangențe cu domeniul artistic, m-a susținut și încurajat mereu să urmez drumul pe care îl doresc.

La vârsta de 5 ani, când eram o mogâldeață blondă, timidă și foarte firavă, părinții m-au înscris la cursuri de pian. Pentru că eram foarte serioasă și muncitoare, am urmat apoi clasele I-VIII în cadrul Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău, la profil Muzică. Am avut marea șansă de a învăța de la unul dintre cei mai buni profesori de pian și am studiat cu plăcere atât repertoriile specifice programei școlare, cât și diferite repertorii pentru participarea la spectacole și recitaluri muzicale.

Pentru că întotdeauna am fost perfecționistă, în clasa a VIII-a am început să mă gândesc pe ce drum să pornesc mai departe și am realizat că sunt o copilă introvertită care are o relație mai specială cu pianul decât cu alți copii de vârsta ei și atunci am vrut o schimbare. Știam că sunt puternică și că îmi voi pune toată energia în slujba atingerii propriilor obiective, iar atunci Universul a făcut în așa fel încât să îmi dea ceea ce îmi doresc. În acel an a fost înființat un nou profil de studiu în cadrul Liceului de Arte „Margareta Sterian”, și anume cel de Arta actorului. Nu știam ce presupune acest nou profil, deoarece urma să fac parte din prima generație de elevi-actori, dar incertitudinile îmi stârneau curiozitatea, așa că am dat examen și am fost admisă.

R.V: Care a fost primul contact cu lumea teatrului? Îți amintești primul spectacol de teatru pe care l-ai văzut?

A.P: Nu știu să spun cu certitudine care a fost primul meu contact cu teatrul, probabil încă de la grădiniță, când ne erau atribuite mici pseudo-roluri în fragmente dramatice, dar îmi amintesc primele spectacole pe care le-am savurat ca adolescentă. Este vorba despre spectacolul „Desculți în parc”, din a cărui distribuție făceau parte Sebastian Papaiani, Ștefan Bănică Jr, Oana Ioachim, Ileana Cernat și Cristi Toma, precedat de o altă bijuterie a scenei Teatrului “George Ciprian” Buzău, „Omul cu mârțoaga” de George Ciprian în care i-am văzut performând pe Mircea Diaconu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Diana Lupescu, Adriana Trandafir, Radu Panamarenco, niște actori de renume, niște munți de talent pe care am avut onoarea să îi urmăresc pe scenă.

R.V: Ai urcat pe scenă alături de elevi de-ai tăi. Care au fost sentimentele? Ai avut mai multe emoții pentru tine, sau pentru elevii tăi?

A.P: Ce-i drept anii au trecut ca gândul și, din copila abia intrată pe băncile liceului, am ajuns studentă, absolventă și, după aproape un deceniu, profesor de Arta actorului în Liceul de Arte „Margareta Sterian” Buzău. De-a lungul timpului am mai urcat pe scenă alături de elevi sau absolvenți ai claselor mele și de fiecare dată emoțiile sunt mult mai mari în ceea ce îi privește, deoarece îmi doresc să aibă parte de o experiență cât mai plăcută, de apreciere și aplauze. În spectacolul „Lampa lui Aladdin”, în regia lui Ionuț Octavian Ghinea, am urcat pe scenă atât alături de eleve pe care le-am avut anul trecut la clasă, și care sunt atât de talentate și de diafane cum numai un artist poate fi, dar și alături de o fostă absolventă a mea, Cătălina Felicia Cruceru, unul dintre elevii primelor mele generații, care acum îmi este colegă de catedră la liceu.

R.V: Ce a însemnat pentru tine rolul din ,,Lampa lui Aladdin”? Cum te-ai simțit să joci pe scena Teatrului ,,George Ciprian’’ alături de colegii de catedră?

A.P: Șansa pe care Ionuț Octavian Ghinea mi-a acordat-o prin distribuirea în rolul lui Jasmine a însemnat renașterea mea ca actor, revenirea și reinventarea după o lungă perioadă de absență de pe scena teatrului. Am redescoperit o energie vie, dinamică, autentică, în continuu progres, o latură a ființei mele pe care o țineam ascunsă de ceva timp. Am descoperit noi relații cu oameni pe care îi știam de mult, cum ar fi Cristi Martin, de care mă leagă o prietenie ce a crescut frumos în timp, Dan Răspopa, care mi-a fost coleg de trust pe vremea când lucram în presa buzoiană și pe care am fost plăcut surprinsă să îl văd și în altă ipostază decât cea de om de televiziune, Ionuț Octavian Ghinea, un actor și un regizor perfecționist, pe care l-am cunoscut absolut întâmplător pe vremea când am făcut împreună parte din juriul unui festival de teatru, Zabi Tudor, o fostă și dragă colegă de liceu, un om care a muncit mult și nu s-a dat bătut indiferent de piedicile întâmpinate, Cătălina Felicia Cruceru, copilul meu de suflet și o prietenă de nădejde, dar am cunoscut și oameni noi, dar absolut fabuloși. Mă refer aici la Radu Pavel, un actor care te acaparează cu personalitatea și puterea lui creatoare.

Trebuie să menționez și oamenii care nu au fost pe scenă, dar fără de care nu am fi putut performa și voi începe cu asistentul de regie, actrița Ana-Maria Pușcalău, o tânără cu o energie rar întâlnită, cu idei inovatoare și mâini de aur, care a reușit, alături de scenograful Marius Nițu, să aducă pe scenă atmosfera de poveste. Iar ca tabloul să fie complet, vreau să îi aduc în lumina reflectoarelor și pe Codruț Bîrsan, care a compus o muzică fabuloasă, pe cea care a semnat coregrafia spectacolului, Lorette Enache, o doamnă cu o putere și o grație pe care rar le-am întâlnit, o perfecționistă, un om care îți demonstrează că poți mai mult decât ai fi crezut, și, nu în ultimul rând, Andrei Mihai, profesionistul care a rezolvat prin video-proiecții situațiile scenice care din punct de vedere actoricesc erau aproape imposibile.

R.V: Cât te-a ajutat în viață faptul că ai studiat actoria cu tot ce presupune ea?

A.P: Actoria este chiar viață, deci nu pot face o delimitare între cele două, ele coexistă, conlucrează pe parcursul vieții unui actor. Ce pot afirma cu tărie este că actoria mă ajută să descopăr permanent noi valențe ale personalității mele, să îmi depășesc constant limitele, să îmi doresc să fiu un om mai bun, mai implicat, mai sensibil, iar prin intermediul orelor pe care le predau la liceu, să îi ajut și pe elevi să capete încredere în propriile forțe, să le insuflu iubirea pentru teatru, dar și respectul cuvenit.

Reporter Voluntar: Rareș Copariu

Machetă: Georgiana Pătrașcu

Material foto: Andreea Iordache, Ștefania Carpen, Andrei Oană