INTERVIU – ALEXANDRA PATRASCU – VOLUNTAR

A fost odată ca-n povești...a fost că niciodată..o fată zâmbitoare, amuzantă, spontană care adoră să asculte povești și să le spună celor dragi. Da, ați ghicit este vorba despre Alexandra Pătrașcu, voluntară a Teatrului George Ciprian și cea pe care v-o aducem în atenție în această seară. Mereu atentă la lucrurile mici, săritoare și dornică de distracție, Alexandra și-a luat câteva minute din timpul ei sa vă povestească și vouă despre ea și să vă înmâneze cheia spre cine este ea defapt și de ce a ajuns astăzi în această postură:

Reporter Voluntar: Cine este Alexandra Pătrașcu?

Alexandra Pătrașcu: Alexandra Pătrașcu este o persoană responsabilă, organizată, serioasă, dar spontană în același timp, care iubește să se distreze și să zâmbească. Îi place să se implice în cât mai multe activități, cât mai diverse și să cunoască oameni noi. De asemenea, îndrăgește să vorbească și să asculte fel de fel de povești și de întâmplări amuzante.

R.V: De ce ai ales să faci voluntariat în cadrul teatrului?

A.P: De acest voluntariat am aflat din întâmplare de la o prietenă și am decis să mă înscriu. Din ce auzisem, acest voluntariat este unul dintre cele mai frumoase din orașul nostru, un voluntariat complet: muncești, te distrezi și înveți lucruri noi. Scopul intrării mele în voluntariat a fost acela de a-mi petrece timpul într-un mod plăcut și de a ieși din zona de comfort. De asemenea, mereu m-a fascinat lumea teatrului, așa că atunci când s-a ivit ocazia unui contact direct cu această lume artistică am fost foarte entuziasmată.

R.V: Crezi că teatrul te va ajuta în carieră pe care urmează să o alegi?

A.V: Cu siguranță, experiența din cadrul teatrului mă va defini pentru tot restul vieții. Comparând persoana care eram înainte de voluntariat și pe cea de acum, pot să spun cu mândrie că m-am schimbat. Nu îmi mai este teamă să vorbesc în public, pot să-mi exprim părerile în mod clar, fără să mă gândesc la ce cred alții despre mine, mi-am dezvoltat abilitățile sociale și, cel mai important, de când fac voluntariat la teatru, mă simt că și cum aș avea o a doua familie.

R.V: Ai în gând vreo schimbare pe care ai vrea să o vezi în familia teatrului?

A.P: Nu știu dacă este neapărat considerată o schimbare, dar mi-aș dori ca familia noastră, a voluntarilor, să se mărească. Îmi doresc foarte mult ca și alți buzoieni să aibă posibilitatea integrării într-un astfel de colectiv, unde să aibă șansa de a se regăsi și de a evolua alături de "frații și surorile lor".

R.V:Ai dori în viitor să devii jurnalistă?

A.P:Dacă înainte nici nu îmi trecea prin minte această meserie, acum stau puțin pe gânduri. După ce am avut șansa de a vedea cum lucrează un jurnalist, pot spune că ar fi o cariera foarte tentantă. Cu toate acestea, nu cred că este o cariera care mi se potrivește, deși mi-ar placea.

R.V:Consideri că teatrul te-a apropiat mai mult de scenă?

A.P:Este o întrebare la care pot răspunde cu toată sinceritatea că "da". Până la acest voluntariat, nu am mai luat parte la nimic asemănător care să îmi ofere atâta satisfacție. Am primit oportunitatea de a cunoaște actori, de a vedea spectacole extraordinare, de a intra în culise și de empatiza cu actorii înaintea spectacolelor. Toate acestea mi-au dezvoltat atât simțul artistic, cât și capacitatea de a empatiza cu cei din jur.

Reporter voluntar: Mădălina-Ioana Negru

Machetă de: Bejgu Petru Matei