În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos. (Nu sunt eu, Maia Morgenstern)

NU SUNT EU

 Cu mine se petrece/ ceva/ o viață de om. (Întâmplare, Marin Sorescu)

În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos. (Nu sunt eu, Maia Morgenstern)

 Salvarea prin poveste sau Despre simfonia destinului

 Spectacolul teatral începe. Realitatea scenică este o prelungire a fotografiei de pe fundal, proiectată ca pe un ecran imens care este viața însăși. Piesa de teatru „Nu sunt eu, o biografie”, regizată de Victor Ioan Frunză și inclusă în programul Festivalului „Buzău Iubește Teatrul”, ediția a XVIII-a, în prima zi, 20 mai 2023, ține publicul cu sufletul la gură, timp de o oră și jumătate, ca-ntr-o răsuflare din tot pieptul, ca-ntr-o clipă, derulată prin fragmentarea picăturilor de existență comprimată.

Piesa este gândită ca o poveste compusă din rememorări ale experiențelor individuale și de familie și are la bază autobiografia actriței, publicată la Editura Litera, în 2020. Încă de la început, ai sentimentul că faci parte din poveste, pentru că devii părtașul gândurilor nerostite, spuse pe o tonalitate intimă, ca în dialogul cu sinele sau cu propria conștiință.

Fotografiile împrăștiate intenționat pe podea, sprijinite precar de lucurile din camera Maiei, sunt decupaje volatile din viața care curge neîncetat și nu cere voie să presare nedreptăți, să frângă speranțe. Doar pe fundal se schimbă imaginea (cu fotografii autentice și subtitluri sugestive, ca într-un film mut). Altfel, decorul este static, însă obiectele descoperite treptat – o păpușă, geamantanele, carpeta cu Răpirea din Serai, ligheanul roșu, pick -upul – își spun propria poveste. Păpușa fusese uitată în parc - o profeție îndeplinită a tatălui. Geamantanul cu Siberia scris pe el amintește de Isac Rappaport, fratele mamei, deportat la 17 ani și care se întoarce acasă ca răspuns la încăpățânarea tatălui său (bunicul Maiei) de a nu rosti „Kadiș, rugăciunea morților”. Ligheanul roșu, cândva albastru, intra în ritualul cotidian al îmbăierii, în timp ce carpeta cu Răpirea din Serai este un simbol al comunismului, prezentă în fiecare familie simplă de români. Obiectul la care se asculta cu ferestrele deschise Mozart sau Beethoven, muzică clasică preferată de fetiță și urâtă de vecini, fusese ales în locul frigiderului, că și așa nu ar fi avut ce alimente să pună în el.

Protagonista este Maia, singurul personaj care schimbă voci și recuperează identități, pentru a-și aminti cine este cu adevărat, după nenumăratele momente ale dezicerii de sine- „Nu sunt eu!” Este îmbrăcată sugestiv, ca o școlăriță, are guleraș alb, cu o stea roșie la gât și cu pantofi roșii de lac. Roșu – culoarea sângelui. Plânge, râde, cântă și dansează, scrie gânduri imaginare, imită gesturi, poartă dialoguri cu făpturi dispărute, dar de care se simte nedespărțită, aduse în prezentul afectiv, prin liantul vorbelor prinse în poveste. Fiecare geamantan sugerează o altă etapă, o altă plecare sau sosire, dar există și un gemantan invizibil, metaforă a vieții în care sunt înghesuite toate.

Discursul este gândit ca un monolog dramatic, întrerupt de o voce exterioară, profesoara autoritară – interpretată de actrița Corina Băjenaru- intenționat poziționată în dreapta scenei și cu spatele la public. Ea corectează, contrazice, adaugă, în tentativa de a dicta adevărul, altfel relativ. Prezența acesteia intrigă: este privirea care acuză, este istoria personificată, este conștiința obiectivată a personajului sau memoria scriitorului?!

Microsecvețele sunt anunțate de titluri distincte, pentru a fi mai ușor de urmărit de către public. Ele salvează de la uitare momente din trecutul personal, reinterpretate cu gravitate sau cu umor. Se evocă aproape cronologic scene decupate din existența Maiei, scurse din prima copilărie spre bătrânețe. Simple „întâmplări”, ca în lirica mărturisire soresciană: Cu mine se petrece/ ceva/ o viață de om. Ele atrag alte istorii de familie, alte și alte povești, căci viața le prinde pe toate într-o țesătură fină de relații dorite sau nedorite.

„Dacă aș fi avut”, „Profesoara de geografie”, „Eu nu înțeleg”, „Sport, desen, lucru manual”, „1972. Iulie, Spre august. Mangalia” suprind, de exemplu, experiențele prin care trece acea fetiță „slăbuță și smiorcăită”, care vrea să meargă la restaurant, să mănânce înghețată Polar, care nu înțelege de ce se râde când este numită „ovreică” sau „jidancă” (de profesoara de geografie cu dinți galbeni și desfigurată de rânjet) sau care înțelege că „steaua galbenă a lui David” (refuzată de bunic într-un gest de revoltă) este „o pată a rușinii”. Maia, fetița care descoperă teatrul și merge să vadă „Take, Ianke și Cadâr”, care desenează prost (singură!), care nu poate atinge ochelarii tatălui pentru că sunt „o prelungire a ochilor”, buni la citit și deci indispensabili. Fetița care vrea noi jucării și află apoi, în diversitatea vieții, constantele ei: „Tabla înmulțirii”! Pentru ea, lecțiile despre demnitate oferite de Dusea – tatăl și de (S)ara – mama (care nu și-a dat până la urmă doctoratul în matematică), dar și de unchi sau bunici sunt esențiale.

Secvența „Din nou. Sunt o familie” este povestea celor doi frați cu principii și convingeri ideologice radical diferite, însă persecutați că sunt evrei, în egală măsură. Maia își jură că nu va conspecta niciodată paginile de educație politică (a se înțelege că nu va face politică), după ce este prinsă la școală cu lecțiile copiate frumos de mama sa.

Mai târziu, aflăm și despre adolescenta care vrea să meargă la plajă cu prietena ei, Mașa, apoi despre femeia care iubește și suferă, despre actrița profesionistă care vrea să fie recunoscută și este acuzată că joacă pentru bani. În final, Maia se trezește în „Ziua în care am îmbătrânit”, „O zi caldă, din anotimpul cireşelor” în care „am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat.”, „mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată”, „am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti”. La finalul poveștii spuse alert, fără pauză, Maia – omul afirmă „În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos.” Această seninătate este posibilă tocmai pentru că există povestea, propria poveste, strecurată în Marea Poveste a lumii, cu bunele și cu relele, de fapt, cu răul istoric inevitabil (Holocaustul, comunismul, deportările, persecuțiile).

Cine-și poate spune povestea este salvat. Asta vrea să ne spună Maia Morgenstern într-un mod viu, cuceritor, presărat cu nostalgii, cu note grave sau vesele, pe un fundal sonor armonizat perfect cu stările și cu emoțiile protagonistei. În fond, ea transpune în cuvinte/gesturi/imagini beethoveniana „Simfonie nr.5, a destinului”, menționată la un moment dat. Fără niciun regret, fără să-i fie rușine de recunoașterea greșelilor și fără să acuze.

„Nu sunt eu” se înscrie în seria monodramelor cu ecouri din teatrul liric interbelic sau din teatrul existențialist postbelic și reinterpretează postmodernist istoria, având frumusețea unui album cu fotografii aduse la viață de forța evocatoare a cuvintelor bine spuse. Un spectacol ce te invită să-l revezi, în alte etape din propria existență.

(Amalia Gabriela Șerbu, profesoară la Colegiul Național „B.P.Hasdeu”)

Foto; Ștefania Carpen

Foto; Ștefania Carpen

 

 

Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul

  1. La intrare se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree), temperatura max. 37,3.
  2. Se va realiza termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie;
  3. Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
  4. Accesul în spaţiu se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m;
  5. Persoanele îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
  6. Intrarea/ieşirea sunt separate, unice, pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
  7. Accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte de eveniment pentru a evita aglomeraţia.
  8. Bilete NU vor avea locuri nominale.
  9. Bilete se pot achiziționa doar online sau de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37
  10. Intrarea în sală se face în ordinea venirii începând cu primul loc marcat din primul rând disponibil. (Rândul C)
  11. În ziua spectacolului biletele se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37sau online cu maxim 30 de minute înainte de spectacol.
  12. Biletele vor fi scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
  13. Participanţii au obligaţia purtarea măştii de protecţie;
  14. În cazul utilizării toaletelor se va respecta distanţa obligatorie de minimum 1,5 m;
  15. După şi/sau înaintea fiecărui eveniment se realizează dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc.;
  16. Se interzice consumul de mâncare şi băutură în locaţie.