CRONICĂ DE SPECTACOL – Viața ca un carusel sau Liliom. Viața și moartea unui vagabond 

 

Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a XI-a, Teatrul „George Ciprian”, Buzău

Viața ca un carusel sau Liliom. Viața și moartea unui vagabond

„Atâta timp cât mai este cineva care-și aduce aminte de tine, mai ai multe de rezolvat” este o replică ce are efectul de a trezi o conștiință, chiar și atunci când totul este pierdut definitiv. Piesa „Liliom. Viața și moartea unui vagabond” (1909), de Ferenc Molnár, interpretată de actorii de la Teatrul Republican „Luceafărul”, din Chișinău, în a doua seară a celei de a XI-a ediții a Festivalului Teatrului Tănăr, găzduit de Teatrul „George Ciprian”, din Buzău, este un simplu pretext. Un pretext pentru o discuție tăcută, adâncită în conștiință, despre umanitate, despre nevoia de dragoste și despre limitele exprimării ei. Regizorul Andrei Huțuleac oferă o versiune plină de speranță, izvorâtă din mijlocul unui univers fără speranță.

Acțiunea este plasată la marginea Budapestei și pornește de la o situație banală: Liliom (Ion Jitari), un strigător la carusel, un seducător de bâlci care profită de pe urma oricărei tinere naive, așa cum ni-l prezintă alte voci scenice, se întâlnește cu Julika (Maria Anton), o simplă „fată-n casă la domnul Kolics”. Tănăra intuiește în el nevoia de iubire și nu se lasă intimidată de brutalitatea unui vagabond, așa că decide să nu plece, chiar și atunci când este încurajată să o facă. La rândul lui, Liliom se îndrăgostește și o ia de soție. Știe că „și un vagabond poate să se facă om”, dar nu are prea multe să-i ofere. Concediat de geloasa doamnă Muskát (Dorina Tataru), nu are de lucru și viața devine dură pentru tănărul cuplu. Când află că urmează să fie tată, Liliom decide să se asocieze cu Ficsur (Gigi Tabarcea) și plănuiesc împreună jefuirea unui evreu, fapt ce-i întrerupe brusc destinul anevoios.

Personajele sunt clar conturate, printr-un joc scenic convingător. Liliom rămâne imaginea unui bărbat incapabil să-și exprime dragostea, dar care-și păstrează demnitatea de vagabond cu suflet de artist. Ascultă păsările și telegraful, privește salcâmii sau șinele fără capăt. Refuzând orice compromis, nici nu se întoarce la dna Muskát pentru vechea slujbă, nici nu vrea să-și falsifice identitatea printr-o slujbă nepotrivită - „Eu nu sunt portar!”. Totuși, ratează șansa de a se schimba și nu poate îndrepta ce a greșit. Justificarea pentru felul abuziv de a se fi purtat cu Julika este imposibilitatea de a-i riposta cu argumente și frustrarea de a nu fi mai bun. Când, după 16 ani petrecuți în purgatoriu, are permisiunea de a reveni pe pământ să-și vadă fata și să-și răscumpere greșeala printr-o faptă bună, nu reușește, nu știe cum să o facă. Îi dăruiește o stea, singura care va lumina sala pe măsură ce se lasă întunericul, gest emoționant prin care piesa sfârșește. Personajul este un produs al mediului constrângător, căci, așa cum îi spune Ficsur, „numai ăla care are parale face ceva”, eventual pleacă în America, vis spulberat de viața mizeră. Nu-și lasă jos masca durității, dar se întrezărește sufletul nepervertit al celui care nu parvine – o formă de adaptare la societate - și nu minte când trebuie să-și recunoască vina. Julika este femeia care iubește și suferă, ca o replică în oglindă a soțului ticălos. Dragostea este forța ce purifică și iartă, căci alege să nu-i spună fetei despre cine a fost cu adevărat tatăl și despre contextul morții sale. Bocetul ei alternat cu gesturile stângace de a-i schimba cămașa pătată de sânge cu una albă, curată, punctează indiscutabil ideea că fiecare merită să fie iubit, indiferent cine este sau ce a făcut.

Piesa ne reîntoarce la școala realismului, cu borfași, vagabonzi, slujbași, indivizi din medii sociale variate, în care tentația banilor și parvenitismul, ca în cazul Marikăi (Victoria Cîrlan) și al lui Hugo (Radu Canțîr) - portarul devenit patron și „domn”, deformează sufletele. Recunoaștem cu ușurință motivele consacrate din literatura realistă: bâlciul, jocul de cărți, razia polițiștilor și linșarea celor fără apărare, stigmatizarea (evreilor), adaptarea, îmbogățirea oportunistă, visul american și mirajul plecării, mediul periferic și catastrofa. Simplitatea și rigoarea stilului ce prezintă nevoalat realitatea amintesc de Rebreanu din nuvelistica de început. Remarcăm și străduința de a apropia discursul dramatic de public, prin discuția despre grila de salarizare, „nouă” și total dezavantajoasă.

Muzica discretă sau tumultuoasă, veselă sau stranie accentuează trăirile personajelor și amplifică emoțiile, așa încât sala participă complet la consumarea tuturor momentelor dramatice, iar cele peste două ore ale reprezentației trec pe nesimțite. Clipele de tăcere sunt meditații deschise pe tema destinului uman și pun în lumină atât limitele limbajului, cât și tragismul inevitabil. Scenografia este adaptată unei viziuni dinamice și alternează constanta cromatică sau austeritatea decorului, cu explozia de lumină și de culoare, pentru a întreține spectaculos și original iluzia teatrală. Dialogul este fie tonic și jucăuș (ca în cazul prietenelor, la începutul piesei), fie tăios și abrupt (ca în cazul nenumăratelor dispute dintre personaje). Intrigă și modul cum este reprezentată lumea de dincolo, organizată în straturi similare celor sociale.

Ultima replică nu este a actorilor, ci a sălii. Finalul nu închide, ci deschide un dialog despre viața ca un carusel, despre sinceritate și despre onoare, despre acceptarea realității și despre necesitatea de a fi mai buni în timpul limitat ce ne este dat a-l trăi.

Amalia Gabriela Șerbu, profesor la C.N. „B.P.Hasdeu”, Buzău

 

Echipa artistică:

Regie – Andrei Huțuleac

Versiune scenică – Andrei Huțuleac

Spațiu scenic – Adrian Suruceanu

Pictor costume – Stela Verebceanu

Muzică originală – Dumitru Seretinean

 

Distribuție:

Liliom – Ion Jitari

Julika – Maria Anton

Marika – Victoria Cîrlan

Ficsur – Gigi Tabarcea

Hugo – Radu Canțîr

Linzmann – Victor Triboi

Doamna Muskát – Dorina Tataru

Lujza – Iana Onica

Doamna Hollunder – Lora Dolghii

Medicul – Oleg Macovei

Conțopistul – Gigi Tabarcea

Berkovics -Ion Liulica

Strungarul – Ion Prisăcara

Polițiștii – Victor Triboi, Ion Liulica

Un polițai din Buda – Eugen Nicov

Dr. Reich – Liuba Roman

Kadar Istvan – Eugen Nicov