Pescărușul – O să fie furtună...

 

O să fie furtună! ne avertizează Mașa din primul moment, în timp ce deschide o pușcă-umbrelă. Și furtuna a sosit de îndată ce s-a ridicat cortina. A sosit odată cu un spectacol ce demontează o serie de locuri comune, folosind mijloacele fine ale ironiei, procedeele rafinate ale tandreții, ingeniozitatea.

Scena se mută cu totul pe lacul așezat în centrul spațiului de interpretare, devenind astfel de neocolit. Întâi sunt aruncate în apă niște flori, recuperate ulterior. Apoi, apare tentația ca mai multe personaje să-și spele fața în apa rece a lacului, ca să-și limpezeasză mintea, să înlăture grijile. Tentația de a plonja în lacul care nu se vede din sală, deși este în fața tuturor, este foarte mare și nimeni nu-i rezistă. Pescărușul nu mai e figura centrală a piesei, lacul îl concurează puternic prin misterul său.

Ca măturată de val este scena în care se poartă conflictele cu sine, conflictele cu lumea. „Dacă ați ști cât sunt de nefericit!” spune Kostea râzând. Cuvintele și gesturile nu mai exprimă același mesaj, nu se susțin, intră în contrast. Kostea pare insuportabil trist, îndrăgostit fără speranță, cum e, de Irina.

Combinația elegantă de roșu și alb pare să sugereze proporția în care oamenii își trăiesc viața. Nefericit că n-a trăit destul, Petrușca intră în scenă, din sală, legat la ochi cu o eșarfă roșie. Nadiei îi stă bine în roșul asortat la blugi. Irina poartă o elegantă rochie roșie. La final, Kostea le acoperă chipurile celor apropiați cu eșarfe roșii. Roșul reprezintă poate jertfa pescărușului, dar este, indubitabil și culoarea tinereții, sursă a nostalgiei. Sigur, roșul este, prin tradiție, știm de la George Banu, culoarea cortinei, culoarea nobilă a teatrului. Albul e luminos. Păstrează întreagă speranța că teatrul nu va dispărea niciodată  - „fără teatru nu se poate”. În sală lumina rămâne aprinsă, la o intensitate ideală, aproape tot timpul, sugerând deschiderea spațiului scenic, amplificarea lui indefinită.

Regizorul alege inspirat momentele de maximă captare a publicului. Spectacolul are o coloană sonoră excelentă, rock, jazz și blues. Actorii intră în rolul spectatorilor. Coboară în sală, trec printre rânduri, aproape suspendați, cum procedează Nina, care survolează câteva rânduri de scaune. Toate partiturile au forță și sunt jucate impetuos, cu o energie neobișnuită și un farmec aparte. Nu știi când zboară timpul, de câteva ori râzi, de câteva ori ai lacrimi în ochi, și ești permanent tras într-o lume în care actorii, prin harul lor, îți îngăduie să pătrunzi.

Spectacolul după Pescărușul lui Cehov regizat de Alex Bogdan este o bucurie. Cehov este păstrat, doar că ideile sale despre nou și vechi în teatru capătă un context inedit, în care încap toate bucuriile și tristețile provinciale, deziluziile și puterea de a îndura, viața de la oraș, caii, poveștile de dragoste, gloria actrițelor și pescărușii, înaripați neapărat. Teatrul e mai încăpător decât lumea.

De mult n-am fost atât de departe de Cehov, fiind totuși foarte aproape de el.

 

Pescărușul, A.P. Cehov

Teatrul „Maria Filotti” Brăila

 Ramona Gîngă – Irina Nikolaevna Arkadina
Ileana Ursu – Nina Mihailovna Zarecinaia
Flori Popa  - Polina Andreevna
Blanca Doba  - Mașa
Ciprian Chiricheș - Konstantin Gavrilovici Treplev
Valentin Terente  - Piotr Nikoalaevici Sorin
Marcel Turcoianu  - Evgheni Sergheevici Dorn
Alin Florea -  Ilia Afanasievici Șamraev
Alex Bogdan  - Boris Alexeevici Trigorin
Sever Bârzan  - Semion Semionovici Medvedenko

Regia artistica: Alex Bogdan
Scenografia: Clara Stefana
Asistent scenografie:Andreea Burlacu
Lightingdesign: Costi Baciu

Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”

 

Cronică de Prof. Mihaela Nicolae, C.N. „Mihai Eminescu” Buzău