FIUL - CE SE ÎNTÂMPLĂ CU TINE?
FIUL, excelentul spectacol al Teatrului de Stat Regina Maria din Oradea, are recomandare de vârstă (14+). Pe bună dreptate, căci este greu să asiști două ore la istoria dramatică a unui adolescent care se confruntă cu depresia. Tată și fiu, actorii Richard și Robert Balint creează roluri impresionante.
Decorul este construit în așa fel încât să susțină ideea de viață în alb și negru. Pereții, fără ferestre, sunt înalți, așezați într-un unghi care limitează suprafața scenică. Albul domină spațiul, însă nu ca simbol salvator, ci ca element al unui teritoriu peste care boala a pus stăpânire. Atmosfera de salon de spital (chiar de ospiciu) este amplificată de efectele muzicale – melodie ritmică, obositoare, evocând căderea înnebunitoare a picăturilor de apă la intervale rare.
Retras într-o firidă, Nicolas, un băiat filiform, stă ghemuit, cu genunchii adunați la piept și scrie. Adolescentul s-a rupt deja de realitate, are însă puterea de a-și ascunde rana sufletească. Tatăl îi vede doar rănile de pe mâini.
Costumele sunt realizate în același joc de lumină și întuneric. Sofia (Alina Leonte) și Anne (Corina Cernea) au costume elegante, imaculate, care le definesc, ca personaje rezonabile – fosta și recenta soție se acceptă, sunt civilizate, fiind îndrăgostite de același bărbat. Interpretarea celor două actrițe pare o partitură scrisă în două registre, pentru două vârste, nu cu mult diferite. Fiecare are câte un fiu de iubit, câte un fiu de apărat.
La rândul său, tatăl poartă haine deschise la culoare. Pierre este avocat. Fire mai curând autoritară, Pierre visează ca băiatul lui să aibă o carieră de succes, „să facă ceva cu viața lui”. Crede că totul are o explicație rațională și, la o privire mai atentă, are și el un trecut marcat de traume.
Singurul care poartă îmbrăcăminte închisă la culoare este adolescentul. Și în acest caz, costumul este o formă de exprimare a mesajului: blugi, hanorac, tricouri anoste și, în două secvențe, capete animaliere. Nicolas nu știe să se apere de durere. Este manipulator și pare egoist. De fapt, este un puști care se confruntă cu o descoperire descumpănitoare: lipsa de sens a lucrurilor.
Discuțiile dintre tată și fiu se poartă în așa fel încât cei doi să se afle mereu la aceeași înălțime, poziția ideală de comunicare. La un moment dat, tatăl, aflat în genunchi, își cuprinde fiul, într-o îmbrățișare caldă, încrezătoare. Cum oamenii sunt diferiți, cei doi nu reușesc să se înțeleagă unul pe celălalt. Adolescentul nu se simte iubit, ci abandonat în vechea familie, doar cu mama, după ce tatăl a divorțat și s-a căsătorit cu o altă femeie. O sursă a depresiei de care suferă tânărul ar fi, prin urmare, divorțul părinților.
Părinții nu găsesc resursele emoționale necesare pentru a-și susține copilul. Adulți în toată firea, cu propriile probleme profesionale, aflați ei înșiși în căutarea fericirii, părinții nu înțeleg de ce băiatul lor nu este la fel ca toți ceilalți adolescenți, de ce suferă, ce-i lipsește, de ce nu merge la școală, de ce nu le poate ierta greșelile - toate acestea sunt întrebări rostite pe scenă, într-un moment de criză. Granița dintre normalitate și anormalitate este greu de recunoscut. Și mai greu de acceptat este un diagnostic care aduce stigmat.
În rolul lui Nicolas, Robert Balint are o dicție mecanică, deranjantă poate pentru cine nu este obișnuit cu felul în care adolescenții rostesc cuvintele, cu dinții strânși, eliminând vocalele, agresiv și neinteligibil, în orice caz, o dicție autentică.
La finalul spectacolului, Pierre (în rol excelent, actorul Richard Balint) pare îmbătrânit, fără soluții, copleșit de vinovăție.
Cea mai frumoasă imagine din spectacol: o jucărie de pluș negru rămâne pe scenă, aruncată la întâmplare, în vreme ce o jucărie de pluș alb este așezată cu grijă în căruțul celui de-al doilea fiu.
Text de Florian Zeller, traducere de Silvia Năstasie, spectacol produs de Teatrul de Stat Regina Maria Oradea
Distribuția:
Pierre: Richard Balint
Anne: Corina Cernea
Sofia: Alina Leonte
Nicolas: Robert Balint
Doctor: Șerban Borda
Infirmier: Sorin Ionescu
Regia artistică: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Festivalul Teatrului Tânăr, Buzău 2024
Cronica de Mihaela Nicolae