Comunicat de presă- Festival “Buzău Iubește Teatrul”

Buzău devine, timp de opt zile, capitala iubitorilor de teatru

În perioada 19 - 26 mai 2018, Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean Buzău, prezintă cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru de la Buzău, intitulat, începând de anul trecut, BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL.
Cea mai amplă manifestare cu specific teatral a orașului Buzău împlinește anul acesta 15 ani de existență, de-a lungul cărora și-a bucurat spectatorii cu unele dintre cele mai aplaudate producții ale teatralor din țară. Datorită faptului că publicul buzoian a dovedit din plin că este îndrăgostit de teatru, începând de anul trecut, organizatorii au decis că este timpul ca festivalul să reflecte această certitudine. În spiritul ediției precedente, Festivalul BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL se află și anul acesta sub ascendentul iubirii, cu întreaga sa constelație de posibile definiții și nuanțe. Iubirea este punctul nodal al poveștilor pe care spectatorii buzoieni vor avea ocazia să le urmărească pe scenă, timp de opt zile, în cadrul ediției cu numărul 15 a Festivalului.
Festivalul debutează oficial sâmbătă, 19 mai 2018, pe scena Sălii Mari a Teatrului „George Ciprian” cu spectacolul Capcană pentru un bărbat căsătorit (Teatrul Elisabeta din București), regia Șerban Puiu, care cucerește prin amestecul savuros de comic și mister. .Pe aceeași scenă publicul buzoian va putea viziona în fiecare seară spectacolele din Secțiunea Oficială a Festivalului, producții teatrale de mare succes din repertoriul teatrelor din București, Brăila, Craiova, Ploiești și Piatra Neamț, semnate de unii dintre cei mai apreciați regizori și directori de scenă ai momentului: Dinu Cernescu, Victor Ioan Frunză, Răzvan Mazilu, Erwin Șimșensohn, Cristian Pepino ș.a. Spectatorii buzoieni vor avea astfel ocazia de a se întâlni cu artiști precum: Virgil Ogășanu, Constantin Cicort, Adrian Titieni, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ada Milea, Mirela Oprișor, Lucian Ghimiși.
Organizatorii au avut în vedere și de această dată viitorul public iubitor de teatru de la Buzău, așa că le-au pregătit celor mici câteva surprize pentru diminețile de weekend: Vrăjitorul din Oz (regia și adaptarea Phil Willmott, Teatrul Ion Creangă, București), Cui i-e frică de Bau-Bau? (regia Ivica 格mić, Teatrul de Animație Țăndărică din București) și Visătorul (un spectacol de Ada Milea, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț) sunt povești de care copiii și adulții se vor putea bucura la unison.
Totodată, în perioada 21 - 25 mai, de la ora 21:30, Cafeneaua Artiștilor va fi locul de întâlnire cu noua generație de artiști, prin spectacolele realizate de studenți ai școlilor de teatru din țară.
În buna tradiție a festivalului, din program face parte și evenimente conexe. Înainte de începerea spectacolelor, foaierul Teatrului „George Ciprian” va găzdui lansarea unor volume de referință pentru teatrul românesc, iar pe pietonala Nicolae Bălcescu, simpaticele Magic Marionettes venite tocmai din Republica Moldova îi vor întâmpina pe trecători cu spectacole în aer liber pline de culoare, zilnic, începând cu orele 17:00.
Programul detaliat al spectacolelor și al evenimentelor conexe este disponibil la sediul Teatrului „George Ciprian” din Buzău și pe website-ul http://www.teatrulgeorgeciprian.ro/teatru/buzau-iubeste-teatru/. Informații actualizate pot fi accesate pe https://www.facebook.com/festivalulbuzauiubesteteatrul/.
Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului pot fi achiziţionate atât online, de pe site-ul Teatrului, cât şi de la agenţia de bilete, situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.Relații la numerele de telefon: 0740.496.561 și 0760553761.

Afis BUZAU IUBESTE TEATRU 2018-2

Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul

  1. La intrare se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree), temperatura max. 37,3.
  2. Se va realiza termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie;
  3. Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
  4. Accesul în spaţiu se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m;
  5. Persoanele îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
  6. Intrarea/ieşirea sunt separate, unice, pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
  7. Accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte de eveniment pentru a evita aglomeraţia.
  8. Bilete NU vor avea locuri nominale.
  9. Bilete se pot achiziționa doar online sau de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37
  10. Intrarea în sală se face în ordinea venirii începând cu primul loc marcat din primul rând disponibil. (Rândul C)
  11. În ziua spectacolului biletele se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Teatrului „George Ciprian” situată bdul. Nicolae Bălcescu nr. 37sau online cu maxim 30 de minute înainte de spectacol.
  12. Biletele vor fi scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
  13. Participanţii au obligaţia purtarea măştii de protecţie;
  14. În cazul utilizării toaletelor se va respecta distanţa obligatorie de minimum 1,5 m;
  15. După şi/sau înaintea fiecărui eveniment se realizează dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc.;
  16. Se interzice consumul de mâncare şi băutură în locaţie.