Lume, stai în loc!

 

Simbolistica principală a spectacolului „Omul care a mâncat lumea”, în regia inspirată a  lui Vlad Trifaș, rezidă în imaginea orologiului pictat în culori vii, ascuns privirii grăbite. Mașinăria timpului jonglează cu trecutul și cu viitorul.

Dilema principală a tânărului Finl este de ce nu poate opri timpul, atunci când are nevoie de oprirea aceasta, de ce nu i oferă un răgaz ca să-și pună lucrurile și viața în ordine?! Mai poate fi el oare omul de odinioară, cel care mergea la serviciu ca orice angajat la o firmă?! Suferise o transformare atât de mare în toată perioada în care își vede singurătatea ca pe o formă de libertate?!

Dorința de libertate și de reinventare vine, pentru un bărbat de 35 de ani, ca o necesitate și reprezintă elementul declanșator al unei succesiuni de evenimente cu impact emoțional. Separarea de soție, neglijarea copiilor care sunt încă foarte mici, pierderea prietenilor (a oamenilor pe care-i consideră prieteni), a locului de muncă, lipsa banilor, toate aceste probleme cer o rezolvare imperioasă.

În plină criză a vârstei, finaciară, conjugală, bărbatul are grijă de tatăl său. Îl înțelege până la un punct. Prin ochii celor doi putem observa același tip de destin. Ambii sunt acuzați și se acuză că n-au putut „defini” suficient termenul de familie. Și-au neglijat familia, au lipsit din familia lor când se întâmplau lucruri semnificative.

Felul în care, în delirul indus de boală, tatăl își încurajează fiul și îi oferă încredere mi se pare o formă formidabilă de tandrețe, o regăsire a comunicării pierdute în plan discursiv.

În ceea ce-l privește pe Finl, acesta a dat greș și în relațiile de prietenie. Prietenia înseamnă „să iubești pe cineva și să închizi ochii la orice greșeală”, însă, atunci când nu mai poți înota în râul de probleme care vine dinspre celălalt, intervine distanța.

Spectacolul a oferit fiecăruia dintre noi un moment de vulnerabilitate. Tristețea se cuibărește rapid în inimă, transmisă de emoția actorilor al căror joc este remarcabil.

Decorul a fost construit cu grijă, conceput în așa fel încât actorii s-au apropiat foarte mult de public. Cada este, la nivel simbolic, atât elementul introductiv în spectacol, cât și cel de final, marcând simetria momentelor-limită pe care le parcurge protagonistul.

Spectacolul susținut de minunații actori de la Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea pune oglinda în fața societății, răscolește conștiințele și subliniază un adevăr: uneori e prea târziu.

 

Alexia-Maria Olteanu, C.N. „Mihai Eminescu” Buzău, clasa a X-a