TRIBUNALUL - de Camelia Coman
Salut, domnule sau doamnă turist! Se pare că te afli în fața tribunalului orașului Buzău, tribunal ce este proprietate a Ministerului Justiției al României.
Mic istoric
Între anii 1909 -1912 se construiește localul propriu, denumit Palatul de Justiție, pe un teren cumpărat de Primărie de la C.Rusaveteanu, contra sumei de „lei 32.500 bani".
În Primul Război Mondial, Clădirea Tribunalului devine sediu al Comandamentului militar al armatei germane, iar în cel De-Al Doilea Război Mondial e sediul trupelor sovietice.
Din 1968, anul reformei administrative și al renunțării la împărțirea pe raioane, se revine la denumirea inițială de Tribunalul Judeţului Buzău, perioada recentă consemnând restituirea vechilor atribuțiuni, îndeosebi contenciosul administrativ.
Ceva despre arhitectura clădirii
Clădirea este realizată dupa planurile arhitectului Petre Antonescu (arhitect cunoscut de asemenea pentru proiectarea Arcului de Triumf București, a Primăriei Municipiului București, a Palatului Marmorosch Blank, etc). Afectată de cutremure şi de trecerea timpului, clădirea a trecut printr-un proces de consolidare a structurii de rezistență și de refacere a frescelor originale, reușindu-se o adevarata operă de artă.
Stilul arhitectural este cel neoromânesc matur. Dar ce înseamnă neoromânescul? Ei bine, stilul este format dintr-un amestec interesant de elemente răsăritene bizantine, motive arhitecturale țărănești locale, modele de artă otomană şi chiar teme de renaștere italiană târzie. Două elemente specifice sunt turnul de culă, adică de fortificație (casele boierești erau fortificate în trecut) și ferestrele în arcadă - cele trei rânduri de uși și ferestre simbolizează Sf. Treime. De asemenea, fântâna din curtea tribunalului aparține aceluiași stil arhitectural, stil care înglobează un simbolism tradițional românesc. Astăzi, o casa în stilul neoromânesc constituie un bun imobiliar valoros.
Dacă privești pe acoperișul clădirii, în partea în care se află grădina, vei observa căsuța unei familii de porumbei care veghează tribunalul. Ei se adapă din fântâna din grădină. Am auzit că le place să fie fotografiați …
Surse:
http://m.ghidul.ro/tribunalul-buzau/
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Petre_Antonescu
Mandache, Valentin, Stilul neoromânesc, https://ro.casedeepoca.com/2009/12/01/stilul-arhitectural-neoromanesc-origini-si-evolutie/
