STRADA „ALEXANDRU LĂPUȘNEANU” - de Georgiana Grigorof
Salutare! Numele meu este Georgiana și vă invit să mă însoțiți în prezentarea mea. Cred că nu ştiţi, în oraşul cu cele mai multe biserici şi muzee, există strada Lăpuşneanu, care se află în centrul acestuia, în continuarea Pieţei Unirii. Considerată a fi cea mai veche stradă din Iaşi, datând din secolul al XVII lea, Uliţa Sîrbească, "strada Veseliei" sau "strada Muzicii", cum i s-a mai spus în vremuri demult apuse, era calea cea mai preumblată şi simandicoasă din Tîrgul Ieşilor. Lăpuşneanu era strada promenadelor. Ce mai aminteşte astăzi de locul care odinioară era paradisul dulciurilor, împărăţia cărţilor vechi? Dar de boemele grădini de vară unde nu doar junii vremii îşi petreceau serile?
Vom începe cu Cinematograful Republica, înfiinţat in 1928. Recunosc, asociez acest loc cu imaginea pe care tatăl meu mi-a descris-o atunci când îmi povestea că în urmă cu 30 de ani intra aproape zilnic în sala de proiecţie a acestei clădiri, la acea vreme plină de spectatori, uneori alergând de la un cinema la altul pentru a vedea toate proiecţiile din după-amieze. Astăzi, însă, nu foarte multi ieşeni mai calcă pragul acestui cinematograf , deşi funcţionează. Acum se află in grija statului, de-a lungul anilor făcându-se diverse demersuri privind trecerea acestuia în administrarea autorităţilor locale, pentru că se conştientizează nevoia unei investiţii pentru reamenajarea acestui spaţiu.
Dar să ne imaginăm, acum, o călătorie în timp. Pătrundem în furnicarul vieţii de pe la 1860 a străzii Lăpuşneanu, când Alexandru Ioan Cuza revenea la Iaşi alături de soţia sa, în aplauzele ieşenilor; sau 1900, când intrăm pisiceşte printre oamenii vremii, ca să nu-i deranjăm şi ne pierdem în coloanele de feţe din oraş, dar şi din satele învecinate Iaşului, care, într-o frumoasă duminică de vară participă la Sărbătoarea Tinereţii. Sună grozav, nu? În cântecul fanfarelor şi sub privirile fascinate ale trecătorilor frumos îmbrăcaţi şi înşiraţi pe trotuare, tinerii aşteaptă să primească o floare de la fata căreia "prinţul" i-a căzut cu tronc. Prin mulţimea de oameni se zăresc siluetele trase prin inel ale ofiţerilor cu barbişon şi monoclu, oameni chipeşi şi eleganţi, cu mustăţi stufoase şi mănuşi în mâna dreaptă.. Sau în atmosfera vieţii de la 1920, când Ionel Teodoreanu grăbit, aproape fugea pe mijlocul străzii, ca să nu-l oprească cineva din mersul lui.
Şi iată atmosfera anului 2016,cu studenţi grăbiti şi tineri îndrăgostiţi, bătrâni senili şi copii veseli, muzicieni care îsi cântă viaţa cu o chitară, totul sub un cer de octombrie. Acum, colega mea Bianca vă va vorbi despre clădirea pe care tocmai aţi văzut-o în imagini.