Planeta Viselor Pierdute

Spectacolul Planeta Viselor Pierdute, regizat de Marina Hanganu, Ion Mircioagă (RO) și Javier Galindo (ES), premiera mult-așteptată a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, invită spectatorii în data de 6 iunie - ora 12:00 si 20:00 și 25 iunie - ora 12:00, pentru a lua parte la o experiență teatrală aparte, în care tehnologia de ultimă generație și talentul actorilor se unesc pentru a spune o poveste emoționantă. Buzoienii au șansa să ia parte la un spectacol care se va juca simultan pe scena Teatrului „George Ciprian” și pe cea a Teatrului Fundación Caja Mediterráneo din Murcia, Spania.

„Planeta Viselor Pierdute” spune povestea unei familii despărțite de fenomenul migrației. Pentru a-și putea întreține familia, Carmen a plecat în Spania, iar soțul ei, George, și fiica lor de șapte ani, Betty, au rămas în Buzău.De-a lungul celor aproximativ 90 de minute, spectatorii vor parcurge mai mult de o decadă din viața personajelor principale, cu visele, așteptările sau decepțiile inevitabile, într-o lume în care distanța de celălalt devine tot mai mediată de tehnologie. Un subiect sensibil, tratat într-o manieră transnațională și care discută rolul pe care tehnologia îl joacă în viețile acestor familii, o componentă insuficient cercetată până în acest moment, dat fiind timpul relativ scurt al evoluției sale.

Spectacolul este inspirat de interviurile cu emigranți români din Spania și familii rămase acasă, dar nu reprezintă o poveste reală. Interviurile doar ne-au oferit o matrice de lucru, o frescă (desigur, parțială) a realităților migrației și ne-au stimulat imaginația. Povestea noastră și forma tehnologizată pe care o îmbracă sunt strâns legate structural și conceptual și își propun să transmită emoție. Acest tip de spectacol telematic este de trei ori mai riscant decât teatrul obișnuit! Vorbim de două spectacole într-unul singur, de două narațiuni de pe „planete” diferite, aduse împreună de firul magic, dar încă fragil, al tehnologiei.

Marina Hanganu
regizorul și directorul artistic al proiectului
Vrem să punem în discuție destinul familiei într-o vreme în care distanțele de mii de kilometri dintre frate și soră, tată și fiică amenință să se banalizeze. Spectacolul nostru mă pasionează și fiindcă una dintre teme e felul în care ușurința comunicării influențează relațiile dintre oameni.

Ion Mircioagă
co-regizor al spectacolului
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare la adresa de e-mail tele.encounters.teamwork@gmail.com. Spectacolul se joacă pe gradene (maxim 60 de persoane), iar accesul publicului se face prin culise. Punct de întâlnire: foaierul teatrului.

Planeta Viselor Pierdute

text de Ion Mircioagă și Marina Hanganu
Cu: Andreea Darie, Ruxandra Oancea, Radu Solcanu,Tony Blaya, Ana Polo
regia: Marina Hanganu, Ion Mircioagă (RO), Javier Galindo (ES)
scenografia: Alexandra Constantin
multimedia: Mindscape Studio
ilustrația muzicală: Marina Hanganu

Proiect este co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Realizat cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. Lider: Teatrul „George Ciprian” Buzău (RO), Parteneri: Universitatea Catolică „San Antonio” din Murcia (ES) și Municipalitatea din Lousada (PT).

planeta_viselor_pierdute